Cum vor funcționa spitalele din Cluj de Paște? Unde poți cere ajutor în timpul sărbătorilor. Există și un număr special de urgență pentru copii


Spitalele clujene vor asigura permanența pe perioada sărbătorilor de Paște

Concret, mai multe unități sanitare din Cluj-Napoca vor  asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale, pentru a susține pacienții care au nevoie de tratament medical.

La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii (Str. Moților nr. 68) vor funcționa, în intervalul 18 – 21 aprilie 2025, secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor.

Totodată, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de sfat pediatric telefonic ALO PEDI 0364-917.

În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” (Str. B.P. Hașdeu nr. 6), permanența va fi asigurată, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, chirurgie toracică și pneumologie.

Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (Str. Iuliu Moldovan nr. 23) vor funcționa, în intervalul 18 – 21 aprilie 2025, secțiile de spitalizare continuă și camera de gardă.

Spitalul Clinic de Recuperare (Str. Viilor nr. 46–50) va asigura permanența, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, cardiologie, neurologie, ortopedie și chirurgie plastică.

Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița va funcționa în regim de 24 de ore din 24.

Comentarii Facebook