VIDEO - Parcul Armătura din cartierul Iris începe să prindă contur. Imagini din dronă cu progresul proiectului de revitalizare a parcului


Lucrările de modernizare a Parcului Armătura înaintează, încet dar sigur. Podul care va asigura o nouă intrare în parc începe să prindă contur. 

O filmare realizată cu ajutorul dronei, publicată pe pagina de Youtube Legat de Cluj, arată imagini în care se pot observa progresele șantierului de revitalizare a Parcului Armătura din cartierul Iris. 

Din imagini se poate observa cum s-a început construirea unui nou pod peste pârâul Nadăș, pod care va asigura o conexiune mai bună a zonelor adiacente ale Parcului Armătura. Vorm mai fi realizate încă două pasarele în cadrul aceluiași proiect de revitalizare a malurilor Someșului. 

 

Parcul Armătura din cartierul Iris, municipiul Cluj-Napoca

Parcul are o suprafață de circa 3,2 hectare și este supus unor ample lucrări de revitalizare. Proiectul vizează lucrări de modernizare în Parcul Armătura, dar și în zona pârâului Nadăș și a străzii cu același nume. Sunt vizate de proiect și malul stâng al Someșului în zona străzilor Traian, Oașului, în zona Parcului Armătura și malurile pârâului Nadăș, în zona de confluență cu Someșul.

Intervențiile, pentru care primăria „scoate din buzunar” 14 milioane de lei fără TVA, sunt realizate de firma Nord Conforest. Termenul limită pentru finalizarea lucrărilor este luna aprilie a anului 2023.

În cadrul proiectului este prevăzută construirea unei pasarele pietonale și velo peste pârâul Nadăș, la confluența cu Someșul, care în prezent are realizată structura de rezistență.

În cadrul proiectului de modernizare a malurilor Someșului se mai construiesc încă două pasarele pietonale-velo: unul în dreptul Parcului Rozelor din cartierul Grigorescu, aflat în stadiu avansat deja și unul în zona Parcului Feroviarilor, paralel cu Podul Răsăritului.

Accesibilitatea este un lucru foarte important în acest proiect al malurilor Someșului, pentru că nu este normal să fie doar trei poduri la nivelul zonei studiate unde să poți să treci de pe o parte pe alta a Someșului”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, în luna aprilie.


Comentarii Facebook