Va mai avea Cluj-Napoca centură metropolitană în timpul lui Emil Boc la Primărie? Asociația Pro Infrastructură anunță un blocaj de aproape doi ani
Asociația Pro Infrastructură avertizează că proiectul Centurii Metropolitane a Clujului intră într-o nouă perioadă de blocaj și incertitudine, chiar și în cel mai optimist scenariu fiind necesară o pauză de cel puțin 18 luni până la semnarea unui nou contract. Anunțul vine după ce Primăria Cluj-Napoca a confirmat denunțarea unilaterală a contractului semnat cu asocierea condusă de compania Dimex și lansarea, în data de 19 martie, a celei de-a patra licitații pentru realizarea acestui obiectiv major de infrastructură.
Centura Metropolitană, blocată aproape doi ani. Mai reușește Emil Boc să o facă?
Potrivit organizației, decizia administrației locale nu închide conflictul juridic, ci dimpotrivă, îl complică. Firma Dimex a anunțat deja că va ataca în instanță denunțarea unilaterală și va solicita despăgubiri. În același timp, compania bosniacă Integral Inženjering a salutat rezilierea contractului, dar a transmis că își va continua demersurile pentru constatarea nulității absolute a acestuia, susținând că a fost victima unei fraude în cadrul procedurii de atribuire, conform Actual de Cluj.
În paralel, Direcția Națională Anticorupție desfășoară o anchetă „in rem” care vizează posibile fapte de corupție și fals în înscrisuri. Investigația se realizează în colaborare cu autorități din Bosnia și Herțegovina, precum și cu Eurojust, ceea ce sporește complexitatea situației juridice.
Asociația Pro Infrastructură explică faptul că instanțele pot adopta, în esență, trei tipuri de soluții: pot respinge acțiunea și menține denunțarea unilaterală a contractului, pot suspenda temporar efectele acesteia sau pot anula decizia pe fond. În funcție de verdict, noua procedură de achiziție publică poate merge mai departe sau poate fi blocată pentru o perioadă semnificativă.
Organizația schițează trei scenarii principale. În primul, considerat cel mai optimist, dacă denunțarea rămâne în vigoare, procesul pe fond ar putea dura între unu și doi ani, timp în care licitația a patra ar continua. Chiar și așa, impactul estimat este de minimum doi ani până la semnarea unui nou contract.
Va mai avea Cluj-Napoca centură sub PNL și urmașii lui Emil Boc?
În al doilea scenariu, dacă instanța admite suspendarea denunțării, noua procedură devine vulnerabilă sau poate fi blocată temporar, ceea ce ar genera întârzieri între doi și trei ani. Cel mai complicat scenariu presupune litigii multiple, atât pe tema denunțării, cât și pe nulitatea contractului, desfășurate în paralel cu a patra licitație. În această situație, blocajul ar putea ajunge la trei-patru ani sau chiar mai mult, în funcție de durata expertizelor și a căilor de atac.
Pe scurt, chiar și în ipoteza cea mai favorabilă, vor trece cel puțin 18 luni pentru evaluarea ofertelor și soluționarea eventualelor contestații înainte de semnarea unui nou contract. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură subliniază că interesul public trebuie să prevaleze și că rămâne de văzut dacă decizia Primăriei este suficient de bine fundamentată pentru a rezista în instanță.
1 Comentariu