Un politician clujean calmează apele privind coaliția de guvernare: „Rezistă. Nu cred că PSD va ieși de la guvernare”


Președintele Senatului României, Mircea Abrudean (PNL), a declarat vineri că actuala coaliție de guvernare va rezista în ciuda tensiunilor din spațiul public. Oficialul consideră că PSD va rămâne la guvernare, iar bugetul de stat pentru anul 2026 va fi adoptat în Parlament fără dificultăți.

Potrivit lui Abrudean, declarațiile contradictorii dintre partenerii de guvernare reprezintă turbulențe obișnuite într-o perioadă politică complicată, însă stabilitatea politică rămâne esențială pentru România. 

Un politician clujean calmează apele privind coaliția de guvernare: „Rezistă. Nu cred că PSD va ieși de la guvernare”

„Eu cred că mai rezistă. Turbulențe au mai fost, sunt oarecum normale. E și o perioadă mai complicată, fiecare e mai productiv în declarații politice decât ar trebui să fie pentru situația în care ne aflăm. Cred că sunt, totuși, oameni responsabili în toate partidele din coaliție și înțeleg importanța stabilității politice a României”, a declarat Mircea Abrudean, scrie agerpres.ro. 

Președintele Senatului a subliniat că actualul context internațional, marcat de conflicte la granița României și de tensiunile din Orientul Mijlociu care afectează inclusiv piața energetică, face necesară menținerea unei guvernări stabile. De asemenea, Abrudean a precizat că nu crede într-o eventuală ieșire a PSD de la guvernare și că nici nu își dorește un astfel de scenariu.

„Nu cred că PSD va ieși de la guvernare și nici nu-mi doresc acest lucru. Este cel mai mare partid din coaliție și până acum lucrurile au funcționat normal. Funcționarea coaliției se vede la vot, nu în declarații politice și nu la televizor”, a mai afirmat președintele Senatului.

Comentarii Facebook