ULUITOR! George Simion nu a dat declarații la închiderea urnelor. A fost înlocuit cu un ecran pe care s-a difuzat un mesaj înregistrat
Este pentru prima oară la alegerile din România când un candidat care a ieșit pe primul loc nu vine să transmită în direct un mesaj românilor.
George Simion, candidatul partidului AUR, nu s-a prezentat la sediul de campanie, după închiderea urnelor și aflarea primelor rezultate Exit Poll, ci a ales să transmită un mesaj înregistrat, difuzându-l pe un ecran.
„Ne apropiem de un rezultat excepțional, mult peste ceea ce prezintă televiziunile sistemului care au știut să stârnească dezbinare, să împroaște cu venin și să răstălmăcească tot ceea ce am spus. Au răspândit minciuni. Sunteți învingători. Astăzi poporul român a vorbit. Este timpul să fie auzit, în ciuda obstacolelor, în ciuda manipulărilor (...) românii s-au ridicat.
Este victoria celor care nu și-au pierdut speranța, încă mai cred în România. Să fim foarte atenți la secțiile de vot”, a adăugat George Simion, în mesajul înregistrat.
Simion a subliniat că îi va „rămâne devotat” lui Călin Georgescu și a reluat ideea că își dorește „revenirea la ordinea constituțională”, menționând că „nu vrea puterea pentru el”.
25 Comentarii