Strada Primăverii din Mănăștur este aproape finalizată - FOTO

 

Lucrările de pe strada Primăverii din Mănăștur, sectorul Kiat, vor fi finalizate în totalitate până în 10 decembrie. Constructorul anunță că mai are de executat 5% din proiect. 

 

Pe strada Primăverii mai avem de finalizat cam 5% din trotuare, bretelele de legătură de la Podul Calvaria, racordul de la nodul Omega cu strada Islazului și parcarea de pe partea stângă, de pe sensul de coborâre de pe nodul Omega și Podul Calvaria. Este vorba despre parcarea mare dinainte de pod, unde s-au făcut câteva ziduri de sprijin”, a explicat Corneliu Dimitriu, manager proiect Kiat Grup.

 

 

Lucrările pe strada Primăverii au început în luna iunie. ”S-a lucrat pe 600 de metri și s-a refăcut în totalitate sistemul rutier. În plus, au fost realizate două sensuri giratorii, bretelele de la podul Calvaria și trotuarele. De asemenea, au mai fost făcute și 4 parcări, pe sectorul Kiat”, a mai spus reprezentantul firmei Kiat.

 

Strada a fost refăcută în totalitate, cu săpătură, fundație, canalizare, bordură, cele trei straturi de asfalt și trotuare. De asemenea, pentru că drumul este intens circulat s-a lucrat pe benzi succesive, fără a fi închis traficul în totalitate. 

 

Comentarii Facebook