Strada Mihail Kogalniceanu ar putea deveni pietonala, cu banci si o statie de autobus in zona! VEZI plansele

 

Strada Mihail Kogalniceanu ar putea fi pietonalizata. Proiectul se refera la portiunea curprinsa intre strada Universitatii si pana in zona bisericii.

"Acesta ar fi un proiect de succes. Parera mea este ca aceasta strada are potential de a deveni mai frumoasa si mai atractiva pentru turisti. Scopul este sa dam orasului cat mai multe strazi, circulabile de pietoni", a spus arhitectul Adrian Iancu. 

 

Aproape toate cladirile de pe strada Mihail Kogalniceanu sunt monumente istorice, cu exceptia a doua. "Sunt absolut remarcabile, pornind de la sediul Universitatii Babes-Bolyai si Colegiul Academic. Aceste cladiri sunt reprezentative pentru istoria Clujului merita puse in valoare", a spus arhitectul.

 

Pentru ca proiectul sa fie complet, initiatorii au propus si amplasarea de banci pentru pietoni, deoarece "este placut sa te plimbi, dar este si mai placut sa ai unde sa te asezi atunci cand obosesti", a mai spus Iancu.

 

Reprezentantii Primariei au mai precizat ca infiintarea unei parcari subterane ar fi ideala. De asemenea, acestia au spus ca trebuie luata in calcul si ideea unei statii de autobus in acea zona, deoarece ea nu exista in momentul de fata. "Este prima strada din Cluj-Napoca pe care au aparut interfoane, ceea ce este bine pentru proprietari, dar si pentru curtile istorice din zona", a mai precizat arhitectul.

 

Conform reprezentatiilor Primariei, proiectul ar putea fi finalizat pana in 2020, insa "va mai exista o alta dezbatere pe aceasta tema. Trebuie sa luam o decizie si apoi sa incepem lucrarile. Aceasta zona ar fi bine sa fie pietonalizata cat mai repede", a spus si primarul interimar Radu Moisin.

 

Alte propuneri discutate joi in cadrul conferintei au vizat si montarea unor placute informative pe fiecare cladire istorica in parte.

 

Arhitectii, urbanistii, reprezentantii municipalitatii si ai societatii civile au participat de la ora 12.00 in Sala de Sticla a Primariei Cluj-Napoca pe tema proiectului de pietonalizare a strazii Mihail Kogalniceanu.

 

Articol de Anca Baciu

Comentarii Facebook