Strada Memorandumului va fi gata în 10 iunie. VEȘTI despre noua bandă unică de autobuze

 

Strada Memorandumului va fi asfaltată până în 10 iunie, dar vestea cea mai bună este că va apărea o nouă bandă unică pentru autobuze, pe traseul centru - Mănăștur. 

 

Dacă ne uităm la Memoradumului, păcat că vremea și ploaia ne încurcă pentru că azi trebuia deja să fie terminat trotuarul spre Mănăștur, cu montarea pietrei. Până la începutul lunii iunie, până în 10 iunie, ar trebui să finalizăm strada Memorandumului, chiar dacă mai rămâne o porțiune de trotuar de finalizat. Până în 10 iunie ar trebuit terminată partea de trafic. Au mai fost probleme cu mutarea conductelor de gaz, introducerea cablurilor în subteran și a conductelor de apă. Regiile au lucrat una după alta, iar după asta nu mai spargem strada pentru apă sau gaz. Se lucrează la 70 - 90 de cm, deci este o lucrare consolidată”, a explicat Emil Boc la emisiunea Știri de Cluj LIVE.

 

Primarul a spus că noua bandă pentru autobuze va fluidiza traficul. ”Eu susțin banda dedicată pentru autobuze. A funcționat experimental când a fost cu plasă delimitată strada Memorandumului. Am făcut analiza la intersecția cu Primăria și acolo încape o bandă pe o parte și o bandă pe alta, pentru transportul în comun, și trei benzi, una pentru a face stânga spre Primărie și alte două pentru a merge înainte”, a adăugat Emil Boc. 

 

Propunem ca o bandă dedicată să fie pentru transportul în comun. Acum există cea de la Primărie spre Mărăști, dar va mai fi una de la colțul cu Melody și Consulatul Maghiar, și se va continua pe Memorandumului și până dincolo de Primărie, unde se face intersecția cu Alecsandri, să mergi spre Parc. Până acolo ar urma să fie bandă dedicată pentru autobuze. Specialiștii susțin că va avea eficiență, disciplinând transportul”, a mai spus Emil Boc.

 

Primarul a anunțat și că din luna iunie vor mai fi cumpărate 10 autobuze articulate, de culoare MOV, iar în următorii doi ani încă 20 de troleibuze.

Comentarii Facebook