Record trist pentru Cluj: Metroul de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR! Nu există nici contract de dirigenţie de şantier


Proiectul metroului clujean cu care se tot laudă administrația Boc este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu avem nici măcar contract de dirigenţie de şantier! La polul opus, Magistrala M6 spre Otopeni este deja în stadiu de execuţie de 30%, a declarat marţi Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Ministrul Investiţiilor a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News care este investiţia care are cea mai mare întârziere în PNRR. ”Metroul de la Cluj”, a răspuns Adrian Câciu, el făcând o comparaţie cu alt proiect de investiţie privind o metroul, Magistrala M6, care are un stadiu foarte bun de execuţie, scrie News.ro.

„Magistrala M6, pe care acum o contractăm, este deja în stadiu de execuţie de 30%, am reuşit să o introducem în PNRR şi vom deconta banii pe ea”, a spus Câciu.

Ministrul Investiţiilor a precizat că la Cluj este ”acelaşi timp de infrastructură, dar suntem încă la stadiul în care nu avem contract de dirigenţie de şantier, nu avem o delimitare de şantier şi să înceapă săpăturile, deşi până la finalul acestui an ar trebui să avem execuţie de 50%. ”Sunt îngrijorat”, a precizat ministrul Adrian Câciu, adăugând că o să meargă după campanie acolo, pentru că nu vrea să se creadă că este un atac. 

„Chiar mi-aş dori ca întreaga atenţie la autoritatea locală să se îndrepte spre acest proiect, pentru că este un proiect care dacă este util pentru toţi clujenii, haideţi să îl facem”, a mai comentat Câciu.

Comentarii Facebook