Rămâne Cluj-Napoca fără centură metropolitană? Emil Boc recunoaște că sunt probleme cu constructorul și cere 50.000 de euro pentru consiliere juridică

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat în Consiliul Local de ce administrația locală solicită aprobarea pentru achiziția unor servicii juridice externe în valoare de peste 50.000 de euro, în contextul unui conflict apărut între firmele asociate care au câștigat licitația pentru realizarea Centurii Metropolitane.

A apărut un conflict serios între firmele asociate care au câștigat licitația

Potrivit edilului, disputa nu implică Primăria, ci este un conflict juridic intern între doi dintre asociații din cadrul consorțiului câștigător. Cu toate acestea, Boc susține că municipalitatea nu își permite să rămână pasivă, având în vedere miza majoră a proiectului și faptul că acesta beneficiază de finanțare europeană.

„Există un conflict juridic între doi asociați care au câștigat licitația. Conflictul este între ei și nu are legătură cu Primăria. După participarea la licitație, se contestă participarea unuia dintre asociați. Datele au fost transmise autorităților abilitate, însă noi nu am primit până acum un răspuns clar”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI: Ceartă pe centura metropolitană. Primăria caută avocați de 50.000 de euro ca să „rezolve” cearta dintre companiile implicate în proiect 

Primarul a precizat că administrația locală a solicitat în repetate rânduri explicații oficiale din partea liderului asocierii, inclusiv prin adrese săptămânale sau chiar de două ori pe săptămână, însă răspunsurile primite au fost evazive. Unul dintre puținele răspunsuri oficiale, transmis în 15 ianuarie de antreprenorul general Dimex, indică doar „posibilitatea unei analize juridice suplimentare”.

În același timp, constructorul a transmis că poziția sa este pentru continuarea lucrărilor „în paralel cu situația descrisă de asociat”, iar șantierul nu este, în acest moment, blocat. „Ei spun că lucrările merg mai departe, cercetările sunt pe rol. Dar noi nu putem sta pasivi. Trebuie să lămurim situația, pentru că este vorba despre finanțare europeană. Dacă există ceva care afectează proiectul, trebuie să știm”, a subliniat Boc.

De ce este nevoie de consultanță juridică externă

Edilul a explicat că solicitarea pentru servicii juridice externe are rolul de a obține o expertiză independentă, de maximă acuratețe, care să stabilească dacă disputa dintre asociați afectează sau nu contractul și dacă există riscul pierderii fondurilor europene.

„În acest moment nu avem niciun obstacol concret, nu s-a plătit nimic încă, dar vor veni scadențele. Trebuie să știu dacă plătesc sau nu, dacă această dispută afectează contractul sau nu. Avem nevoie de o expertiză juridică solidă, ca să fim siguri că nu riscăm niciun fond european”, a spus primarul.

Potrivit documentelor oficiale, valoarea maximă estimată a achiziției este de 260.000 de lei fără TVA, sumă justificată prin complexitatea contractului, reglementările FIDIC aplicabile și lipsa resurselor interne suficiente în Direcția Juridică a Primăriei, suprasolicitată de alte litigii.

Centura Clujului, un proiect cu istoric complicat

Emil Boc a reamintit și parcursul dificil al licitației pentru Centura Metropolitană, despre care a spus că i-a dat „coșmaruri” de două ori. Prima procedură a fost anulată după ce singurul ofertant a venit cu un preț cu 30% mai mare decât valoarea estimată, peste limita legală de 15%.

A doua licitație a fost câștigată de asocierea condusă de Dimex, care a ofertat cu 14% peste valoarea de referință, procent considerat legal după consultarea finanțatorului. După aproape un an de la atribuirea contractului, a apărut însă conflictul dintre doi dintre cei trei asociați. „Dimex versus Integral este conflictul. Nu se mai recunosc unii pe alții. Eu nu pot să știu care vor fi consecințele”, a declarat Boc.

Primarul a avertizat că, în lipsa unor clarificări juridice ferme, proiectul ar putea ajunge într-un blocaj administrativ în perioada următoare. „În aprilie trebuie să luăm decizii: plătim ce au făcut, dacă totul este în regulă, sau nu plătim și vedem ce facem mai departe. La acest moment, contractul se desfășoară normal, dar esența trebuie verificată”, a concluzionat Emil Boc. 

Comentarii Facebook