Programul „Sprijin pentru România” va fi prelungit și în 2023. Vezi ce valoare au voucherele sociale


Veste bună pentru românii care se confruntă cu plata facturilor. Programul „Sprijin pentru România va fi prelungit și în 2023, iar Guvernul ar putea suporta o parte din costurile facturilor la energie pentru populația vulnerabilă. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că România a primit asigurări că toate programele aferente perioadei 2021-2027 vor fi aprobate în cursul acestui an, fiind eliminat astfel riscul ca ţara noastră să piardă aproximativ 5,2 miliarde euro din totalul alocării de peste 30 de miliarde de euro.

Programul „Sprijin pentru România” va fi prelungit și în 2023

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a agreat posibilitatea alocării de fonduri pentru a sprijini populaţia vulnerabilă prin suportarea unei părţi din costurile cu facturile la energie (termică, gaz, curent electric).

Ca urmare a discuţiilor, programul „Sprijin pentru România” prin care se oferă vouchere sociale în valoare de 250 de lei, va fi prelungit. Prin acest program, persoanele din categoriile vulnerabile vor primi o dată la două luni aceste vouchere pentru achiziţia de alimente şi mese calde.

Sursa foto: news.ro

Comentarii Facebook