Primarul Emil Boc, urare pentru elevi și profesori: „Școala e locul unde viitorul prinde contur”


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj de încurajare la începutul noului an școlar, adresându-se elevilor, profesorilor și părinților.

„Dragi elevi, profesori și părinți, un nou an școlar începe astăzi cu emoție, speranță și vise noi în ghiozdan. Fiecare zi va fi o filă dintr-o poveste frumoasă despre învățare, prietenie și curaj.

Vă doresc un an cu reușite, cu bucurii mari și pași mici, dar siguri, spre visurile voastre. Să nu uitați: școala e locul unde viitorul prinde contur, iar împreună îl putem face minunat! Succes tuturor!”, a transmis edilul.

Mesajul vine în contextul în care clopoțelul a sunat din nou pentru zeci de mii de elevi clujeni care au pășit luni în sălile de clasă.


Comentarii Facebook