Primarul comunei Florești spune că s-a constatat o îmbunătățire a traficului. Transportul în comun e soluția


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a afirmat că CTP a raportat o fluență mai bună a transportului în comun. 

Avem un plan și o imagine de ansamblu pentru a diminua și a rezolva problema traficului. Pas cu pas, bucățică cu bucățică, ajungem să facem ceea ce ne-am propus și să diminuăm timpii petrecuți în trafic. Miercuri, am vorbit și cu domnul director Neag de la CTP, care mi-a relatat și el că observă o îmbunătățire a situației în trafic, o scădere a timpilor parcurși între Florești și Cluj-Napoca. 

Monitorizăm zilnic, în perioada dimineții, când toată lumea merge la lucru este mai aglomerată. Înainte de finalizarea lucrărilor pe strada Eroilor, existau întârzieri în trafic inclusiv din Cluj spre Florești, dar s-au redus și acestea. Am reușit să eficientizăm unele rute, să mai aducem autobuze în plus”, a declarat Pivariu, la un post local de radio.

Strada Eroilor a fost inaugurată de curând și este cel mai nou drum din județul Cluj.

Primăria Florești lucrează acum la străzile din zona cartierului Terra, care vor fi lărgite. La final, în primăvara anului 2024, acest proiect va ajuta mai mult la decongestionarea traficului rutier. 

Comentarii Facebook