Primăria Cluj-Napoca îi asigură pe oameni că proiectul centurii va continua. Cel mai probabil cu o nouă licitație. Câți ani va dura?

Primăria municipiului Cluj-Napoca a reacționat, din nou, în scandalul centurii metropolitane. Astfel, instituția condusă de Emil Boc a anunțat că a tansmis pe 6 februarie 2026 o notificare către liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTAŠI, cerând clarificarea situației juridice a asocierii într-un termen de 10 zile lucrătoare, respectiv până la data de 24 februarie 2026. Autoritatea precizează că, în caz contrar, se va proceda la încetarea contractului prin denunțarea unilaterală a acestuia.

Primăria Cluj-Napoca îi asigură pe oameni că proiectul centurii va continua. Cel mai probabil cu o nouă licitație. Câți ani va dura?


Potrivit Primăriei, „pentru a fi eficientă, denunțarea unilaterală a contractului trebuie să fie precedată de un termen rezonabil de preaviz, conform prevederilor art. 1276 Cod civil.” În prezent, municipalitatea se află în termenul de preaviz prevăzut de lege, urmând ca în funcție de răspunsul asocierii să fie luate măsurile legale necesare.

Reprezentanții Primăriei au subliniat că „Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a achitat nicio sumă de bani în cadrul contractului”,  cu asocierea menționată pentru realizarea Centurii metropolitane a Clujului, ceea ce arată că proiectul nu a generat plăți efective către companie până în acest moment.

În paralel, firma INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTAŠI a făcut publice acuzații privind „furt de identitate și fraudă internațională la licitația de la Centura metropolitană a Clujului, precum și la alte patru licitații aflate în derulare în România.” Primăria a răspuns ferm că a acționat „în integralitate, cu respectarea tuturor procedurilor legale în vigoare, fapt confirmat de către toate autoritățile care au validat procedura de achiziție publică cu privire la Centura Metropolitană.”

Municipalitatea a dorit să transmită un mesaj de liniște pentru cetățeni: „Primăria îi asigură pe toți clujenii de faptul că întreprinde toți pașii legali pentru continuarea proiectului Centurii metropolitane, lucrare care va fi realizată, indiferent de disputele juridice existente.” Autoritățile locale au mai punctat că „posibilitatea denunțării unilaterale a contractului Nu afectează continuarea din fonduri europene a proiectului a proiectului, asigurând astfel stabilitatea investiției și continuarea lucrărilor.

Centura Metropolitană a Clujului rămâne astfel unul dintre proiectele strategice ale orașului, cu scopul de a descongestiona traficul și de a lega mai eficient zonele periurbane de municipiu. Primăria a reiterat angajamentul de a respecta legislația în vigoare și de a urmări cu strictețe desfășurarea procedurilor legale, pentru ca lucrările să fie finalizate conform calendarului stabilit.

Comentarii Facebook