Președintele Senatului vrea ca România să joace un rol cheie în reconstrucția Ucrainei. Mircea Abrudean: „Am întărit relațiile cu aliații noștri”

Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a inaugurat lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române, subliniind importanța acestui eveniment pentru definirea direcțiilor de acțiune externă ale României.

Diplomația parlamentară poate completa eforturile Ministerului Afacerilor Externe pentru adaptarea la un mediu internațional în continuă schimbare. Prin participarea Senatului la rețele și organisme parlamentare internaționale, dar și prin dialog constant și schimburi bilaterale, am întărit relațiile României cu aliații și partenerii noștri externi”, a declarat Abrudean.

Politicianul a subliniat și potențialul strategic al României de a deveni un hub logistic în perspectiva reconstrucției Ucrainei, precum și necesitatea valorificării oportunităților ce derivă din extinderea cooperării în cadrul Uniunii Europene și NATO, crearea de parteneriate cu economii emergente și susținerea obiectivelor globale privind schimbările climatice și dezvoltarea durabilă.

Tot mai multă lume vorbește despre reconstrucția Ucrainei, cu toate că războiul din țara vecină e departe de a se fi încheiat. Chiar și așa, marile companii din toate țările din UE se luptă deja pentru întâietate când vine vorba de reconstrucția acestei țări. iar România speră să primească măcar o „felie” din tot ce înseamnă reconstrucția țării ca și beneficii financiare.

Comentarii Facebook