PNL Cluj a inițiat un proiect de cumpărare a unui aparat RMN la Spitalul de Copii

 

PNL Cluj a inițiat un proiect de hotarâre privind dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca, cu un aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară. 

 

Acesta este un aparat de ultimă generație care va ajuta la diagnosticarea cu acuratețe si mult mai rapid a diferitelor tipuri de boli. În  sectorul medical de stat din Cluj-Napoca mai există un singur RMN, restul aflându-se doar în clinicile private.  Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca este un spital care, prin aria pe care o deserveşte, poate fi considerat un Spital Regional. De asemenea, datorită protocoalelor medicale diferite între adulţi şi copii, pacientul copil trebuia însoțit la alte spitale de un anestezist pentru realizarea unei analize RMN. 

 

Considerăm că acest RMN este absolut necesar să existe în dotarea Spitalului de Copii iar în următoarele ședințe se vor identifica nevoile celorlalte spitale care sunt în subordinea Consiliului Județean Cluj precum şi sursele de finanțare necesare pentru a propune proiecte viitoare în vederea dotării lor cu aparatura de ultimă generație şi implicit a îmbunătățirii actului medical”, precizează conducerea PNL Cluj.

Comentarii Facebook