Peste 1000 de primării din România protestează împotriva măsurilor lui Ilie Bolojan. Prima Primărie din Cluj care își închide porțile pentru două ore

Primăria comunei Jucu anunță că se solidarizează cu acțiunile de protest organizate la nivel național de Sindicatul Național SCOR (Sindicatul Salariaților Comunelor și Orașelor din România). În acest context, marți, 10 februarie 2026, instituția nu va avea program cu publicul în intervalul orar 10:00 – 12:00, perioadă în care va avea loc o grevă de avertisment.

Peste 1000 de primării din România protestează împotriva măsurilor lui Ilie Bolojan


Acțiunea face parte dintr-un protest amplu desfășurat în peste 1.300 de primării din întreaga țară, ca reacție la măsurile de reformă propuse de Guvern în administrația publică locală și centrală. Potrivit reprezentanților SCOR, decizia de declanșare a grevei a fost luată în urma unui vot intern aproape unanim, iar sindicaliștii se așteaptă ca și alte primării, inclusiv neafiliate, să se alăture demersului de solidaritate.

Protestul are loc în același timp cu o dezbatere importantă organizată la Palatul Parlamentului de către Asociația Comunelor din România, eveniment la care participă și premierul Ilie Bolojan. Tema discuțiilor vizează reforma administrativ-teritorială, reducerea cheltuielilor publice și impactul acestor măsuri asupra comunelor din România.

Nemulțumirile angajaților din administrația locală sunt legate în principal de modul în care reforma ar putea afecta structura instituțiilor, numărul de posturi și capacitatea autorităților locale de a funcționa eficient. Sindicaliștii atrag atenția că multe primării funcționează deja la limită, cu personal insuficient și cu un volum mare de responsabilități, iar eventualele reduceri suplimentare ar putea afecta direct calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor.

Primăriile din România protesează, inclusiv unele primării din Cluj


Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că administrația locală din România se confruntă cu dezechilibre majore, subliniind că veniturile proprii ale primăriilor acoperă doar o mică parte din cheltuielile de personal, restul fiind susținut prin transferuri de la bugetul de stat. Oficialul a avertizat că actualul model nu mai este sustenabil pe termen lung și că sunt necesare măsuri de eficientizare, chiar dacă acestea sunt dificile.

În acest context tensionat, Primăria Jucu precizează că protestul este unul de avertisment și că activitatea instituției va fi reluată în regim normal după ora 12:00. Reprezentanții administrației locale își exprimă înțelegerea față de disconfortul creat cetățenilor, subliniind însă că demersul are scopul de a atrage atenția asupra problemelor reale cu care se confruntă administrația publică locală.

Locuitorii comunei sunt sfătuiți să își planifice din timp eventualele drumuri la primărie și să evite intervalul menționat, urmând ca toate serviciile să redevină disponibile în aceeași zi, după încheierea grevei de avertisment.

protest.jpg

Comentarii Facebook