Mircea Abrudean, clujeanul din fruntea Senatului, în prim-plan: Vizită oficială în Polonia și mesaje despre securitate, NATO și sprijin pentru Ucraina
Mircea Abrudean, clujeanul care ocupă una dintre cele mai înalte funcții în stat – șef al Senatului României – se află într-o vizită oficială de lucru în Polonia, unde conduce delegația Senatului României la o serie de întâlniri și evenimente de nivel înalt.
Întâlniri la vârf la Varșovia: parteneriatul România-Polonia, reconfirmat
Vizita oficială, desfășurată pe parcursul a două zile, a inclus întrevederi bilaterale importante cu mareșalul Senatului Poloniei, Małgorzata Kidawa-Błońska, și cu mareșalul adjunct al Sejmului Poloniei, Szymon Hołownia. Discuțiile au scos în evidență colaborarea strânsă dintre România și Polonia și au reconfirmat soliditatea parteneriatului strategic dintre cele două state.
Mircea Abrudean a subliniat că România are în Polonia „un partener de încredere”, mai ales într-o perioadă marcată de instabilitate și tensiuni geopolitice crescute în regiune.
Securitate, NATO și UE: poziții comune pe Flancul Estic. Sprijin ferm pentru Ucraina și industria de apărare
Un punct central al discuțiilor a fost cooperarea în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Oficialul român a evidențiat importanța alinierii pozițiilor celor două state pe Flancul Estic, acolo unde România și Polonia joacă un rol-cheie în asigurarea securității regionale. De asemenea, a fost reafirmată cooperarea excelentă în formatele multilaterale, precum București 9 (B9), Inițiativa celor Trei Mări și trilaterala România-Polonia-Turcia, considerate piloni esențiali ai stabilității în Europa Centrală și de Est.
Discuțiile de la Varșovia au vizat și susținerea comună a Ucrainei, aflată în cel de-al patrulea an de război. Mircea Abrudean a subliniat necesitatea continuării sprijinului politic, militar și economic, dar și importanța punerii în practică a Acordului de cooperare România-Polonia în domeniul industriei de apărare, semnat în 2023.
Diplomație parlamentară activă și colaborare extinsă
Un alt rezultat important al vizitei a fost angajamentul ambelor părți de a intensifica relațiile parlamentare, inclusiv la nivelul grupurilor de prietenie și al comisiilor comune - apărare, economie, politică externă și buget. Aceste discuții sunt esențiale în perspectiva viitorului cadru bugetar multianual al Uniunii Europene.
Mircea Abrudean a mulțumit, totodată, ambasadorului României la Varșovia, E.S. Cosmin Onișii, pentru sprijinul și implicarea în organizarea vizitei, subliniind rolul diplomației active în consolidarea relațiilor bilaterale.
0 Comentarii