Mii de consilieri locali și județeni, puși să aleagă între mandat și jobul la stat. Termenul-limită este 25 august
Mii de consilieri locali și județeni se află în fața unei schimbări importante: începând cu 25 august 2026, cei care au și un contract de muncă într-o autoritate sau instituție publică nu mai pot ocupa simultan cele două poziții, scrie Economedia.
Modificarea vine după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2026, care a schimbat prevederile Codului administrativ privind incompatibilitățile. Noua regulă îi vizează pe consilierii locali și județeni care sunt angajați, cu contract individual de muncă, în instituții precum primării, consilii județene, ministere, agenții sau alte structuri ale administrației publice.
Practic, persoanele aflate în această situație trebuie să aleagă între mandatul de consilier și locul de muncă din sectorul public. Pentru încetarea incompatibilității nu este necesară demisia. Soluția prevăzută de lege este suspendarea contractului individual de muncă.
Cine sunt categoriile profesionale exceptate de la regulă
Noua regulă nu se aplică însă tuturor angajaților din sectorul public.
Cadrele didactice, cercetătorii științifici și persoanele care desfășoară activități în domeniul creației literar-artistice pot rămâne simultan angajați și consilieri locali sau județeni.
Excepția nu se extinde însă automat la personalul administrativ, tehnic sau auxiliar din unitățile de învățământ.
Persoanele care intră sub incidența noilor prevederi au avut la dispoziție 15 zile calendaristice pentru a face demersurile necesare încetării incompatibilității, termenul-limită fiind 25 august 2026, inclusiv.
1 Comentariu