Mesaj emoționant de Paște transmis de Alin Tișe: „Fii o floare, chiar și printre spini”


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Sărbătorilor Pascale, îndemnând la speranță, lumină și păstrarea valorilor sufletești.

Într-o postare cu un puternic caracter simbolic, liderul administrației județene a vorbit despre curaj, reziliență și puterea interioară a fiecăruia, folosind metafora unei flori care reușește să înflorească chiar și în cele mai dificile condiții. 

„Fii o floare, atunci când în jur sunt doar spini. Nu pentru bunătatea lumii, sau pentru că lumea merită parfumul tău, ci pentru că sufletul tău este unic. El nu știe să fie altceva decât lumină!

Și dacă vântul te rupe, iar întunericul te acoperă, amintește-ți că rădăcinile curajoase cresc chiar și în pământul încercat de durere. Iar într-o zi, cineva rătăcit prin deșertul vieții nedrepte, va vedea o singură petală strălucind în praf și va înțelege atunci că miracolele există.

Iar acel miracol vei fi tu!”, a transmis Alin Tișe.

Mesajul a fost încheiat cu urarea tradițională de Paște: „Hristos a Înviat! Sărbători fericite tuturor! Să păstrați lumina și iubirea în sufletele voastre!”, subliniind importanța acestei perioade pentru reflecție și apropiere sufletească.

Comentarii Facebook