Limbile oficiale la Cluj - Capitală Europeană a Tineretului: Româna, maghiara, franceza, engleza și germana

 

Limbile oficiale ale evenimentului Cluj  Capitală Europeană a Tineretului 2015 vor fi româna, maghiara, franceza, engleza și germana.

 

Primarul Emil Boc a semnat un protocol cu Ambasada Franței de desemnare a limbii franceze ca una dintre limbile oficiale ale evenimentului Cluj - Capitală Europeană a Tineretului 2015.

 

Același protocol va fi semnat și cu reprezentații comunității vorbitorilor de engleză și germană. Proiectul va avea cinci limbi oficiale: română, maghiară, franceză, germană și engleză. Suntem deschiși să comunicăm informațiile și în alte limbi, italiană sau spaniolă, dar trebuie să avem solicitări. 

 

În Cluj-Napoca sunt 1.100 de studenți fracofoni, care învață în universitățile clujene, și 30.000 de elevi și studenți învață franceză”, a explicat Emil Boc.

 

Primarul a spus că în baza protocolului semnat cu Ambasada Franței, evenimentul Cluj - Capitală Europeană a Tineretului 2015 va fi promovat pe TV5. ”Vor fi prezentate spoturi de promovare a evenimentului, dar și materiale realizate la Cluj și care vor fi vizibile publicului fracez”, a spus Emil Boc.

Comentarii Facebook