Ligia Deca a obținut doar 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației, dar spune că s-a întors în țară pentru a se „dedica construirii unui buget echitabil”


Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus luni, într-un discurs susținut la Parlament pe tema proiectului de buget pe 2023, că ea s-a întors în țară, după studiile „la o universitate aflată în primele 250 de universități din lume”, pentru a se „dedica construirii unui buget care să susțină un învățământ mai bun”. Aceste precizări vin în condițiile în care Deca nu a avut de obiectat față de alocarea bugetară de doar 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației.

Declarațiile le-a făcut în aceeași discuție cu parlamentarii în care a reluat argumentația ministerului că educația ar primi 3,2% din PIB, nu 2,1%, deși 2,1% este alocația atribuită prin proiectul de buget Ministerului Educației.

Aș începe cu câteva considerații personale. În primul rând, aș dori să subliniez faptul că m-am întors în România după ce am studiat la o universitate aflată în primele 250 de universități din lume, tocmai pentru a mă dedica construirii unui buget echitabil, care să susțină un învățământ mai bun, incluziv, de calitate, care să asigure tuturor copiilor și tinerilor din România șansa să-și atingă potențialul. 

De asemenea, tot ca o notă personală, am reprezentat aproape un milion de studenți din România și 20 de milioane la nivel european, de aceea înțeleg importanța finanțării educației și voi susține întotdeauna acest deziderat. Sistemul de educație trebuie să primească și va primi mai mulți bani. Suntem însă într-o perioadă de tranziție către un nou cadru legislativ. Aș aminti, de asemenea, că la precedenta criză financiară bugetul educației a scăzut aproape cu un sfert, consecințele simțindu-se încă în sistem. Astăzi vorbim despre creșteri consecutive și despre o sumă record alocată Educației și cred că este bine să nu uităm acest lucru. (…)”, a declarat Ligia Deca, Ministrul Educației, potrivit Edupedu.ro.

Cum încearcă Ligia Deca să manipuleze discuția despre bugetul Ministerului Educației

Pentru a lăsa impresia că a obținut mai mulți bani pentru Ministerul pe care îl conduce, decât o arată concret fila de buget, ministrul Deca neagă public procentul de 2,1%. Aceasta vorbește doar despre sumele adunate pe întreg domeniul bugetar „învățământ” de la toate ministerele, primăriile și instituțiile, acest buget total care este de 3,2% din PIB fiind compus inclusiv din banii obținuți de instituțiile care se și auto-finanțează – cum ar fi taxele încasate de la studenți de către universități sau fondurile din proiectele cu finanțare externă pe care acestea le câștigă și derulează, potrivit sursei citate.

Alocarea de la bugetul de stat pentru Ministerul Educației este de 32,5 miliarde de lei, cum chiar comunicatul oficial al instituției o arată. Produsul Intern Brut al României, estimat pentru anul 2023, folosit la construcția bugetară despre care vorbim, este de 1.552 de miliarde de lei, conform Comisiei Naționale de Prognoză. Așadar, raportat la PIB, bugetul Ministerului Educației în anul 2023 va fi de 2,1%.

Într-un comunicat al Ministerului Educației este prezentat însă procentul de 3,2% din PIB – care este echivalentul tuturor cheltuielilor pe domeniul învățământ de la toate ministerele, primăriile și instituțiile. Adică Ministerul Educației promovează astfel un buget total de 49.509 milioane de lei ca fiind „pentru învățământ”. Acest buget total este compus din banii Ministerului Apărării pentru școlile și facultățile militare, din banii de la Ministerul de Interne pentru toate școlile și academiile de poliție sau jandarmerie și pompieri, ori grăniceri, din banii Ministerului Justiției pentru școlile de agenți de penitenciare, inclusiv din banii obținuți de instituțiile care se și auto-finanțează – cum ar fi taxele încasate de la studenți de către universități sau fondurile din proiectele cu finanțare externă pe care acestea le câștigă și derulează (5.3 miliarde de lei). Există, în acest buget de 3,2% din PIB, inclusiv veniturile proprii ale autorităților locale, ale primăriilor, 4,2 mld. lei, care sunt puse tot aici pentru că acestea ar trebui alocate pentru întreținerea școlilor și grădinițelor – facturi de utilități și alte cheltuieli.

Comentarii Facebook