Sambata 15 Decembrie

Laufer, refuzat de preşedinte, acuză că este persecutat pentru că e evreu

 

Ilan Laufer îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de antisemitism, pentru că nu l-a numit la Ministerul Dezvoltării.

 

Această decizie, ceea ce este neconstituţional. Consider că refuzul preşedintelui Iohannis în ceea ce mă priveşte este un nou act de antisemitism. Aşa cum se ştie, dl Iohannis a avut mai multe ieşiri împotriva evreilor şi declaraţii antisemite, a refuzat numirea unul ambasador, dorind să saboteze relaţia româno-israeliană. Prin interpuşi a acţionat, printr-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Am informaţii certe că ar trebui să mă aştept la aceşai mod de acţiune, mai exact un dosar penal care se pregăteşte la comanda preşedintelui. Domnul Iohannis i-a promis Angelei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim”, a afirmat Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă susţinută marţi la PSD.

 

Acesta a mai anunţat că îi va face o plângere şefului statului la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

 

Aceste atacuri sunt cu atât mai dureroase, cu cât în familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului, avut loc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial în România. Îl rog pe Klaus Iohannis să aibă curajul şi să spună motivul real pentru care a respins numirea mea. Voi face o plângere la CNCD, întrucât consider că refuzul preşedintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare", a conchis Laufer (foto: Laufer când lucra ca fotomodel).

Comentarii Facebook