Laszlo Tokes, la Cluj: Guvernul de provoacă! Vrem autonomie



Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, că Guvernul României îi provoacă pe secui şi unguri prin măsurile antimaghiare din ultimii ani şi prin proiecte de legi antimaghiare.

Acesta susține că își dorește formarea unei relații normale între Guvernul României şi comunitatea maghiară, „o relaţie de parteneriat între majoritate şi minoritate”.

Guvernul României ne provoacă pe secui şi unguri prin acele măsuri antimaghiare din ultimii ani, prin proiecte de legi antimaghiare, prin atrocităţi împotriva tinerilor maghiari din Târgu Secuiesc sau a primarilor celor mai mari oraşe secuieşti. Refuzăm această atitudine a majorităţii şi a guvernului majoritar, dorim să devenim din asupriţi şi din cetăţeni şi comunităţi de gradul doi ai României, parteneri ai majorităţii, ai Guvernului. (…) Ar trebui să se formeze o relaţie normală de parteneriat între Guvernul României şi comunitatea maghiară, o relaţie de parteneriat între majoritate şi minoritate şi sistemul de autonomie să fie cuprins în sistemul social general democratic, pentru că această instituţie democratică, autonomia, are locul în structura generală democratică a unei ţări democratice”, a spus Laszlo Tokes, potrivit Mediafax.

De asemenea, europarlamentarul a precizat că a propus de la începutul anului 1990 o masă rotundă naţională româno-maghiară, unde să se ajungă la o înţelegere asupra problemelor minoritare, a cauzei maghiare.

Aceasta ar trebui să fie reprezentativă, nu una între UDMR şi Guvern, ci una mai largă, reprezentativă. Scopul nostru al CNMT, al CNS, al partidelor aliate, ar fi desăvârşirea schimbării de regim început în 1989 în direcţia politicii minoritare a ţării. Sistemul democratic din România ar trebui să cuprindă şi politica minoritară. Nu prea am realizat revendicările de la început, uneori bântuie ceauşismul în această relaţie, în acest domeniu”, a mai declarat Tokes.

Comentarii Facebook