Jurnalist bucureștean: Nu pot fi comparate orașele București și Cluj. Totuși, Capitala pierde la multe capitole


Clujul este peste București, iar costurile mari pe apartamente se justifică, susține un jurnalist bucureștean.

O comparație per ansamblu a Capitalei și a Clujului este imposibilă, din simplul fapt că Bucureștiul este gigantic, iar o comparație directă, în întregime, nu poate fi făcută decât cu un oraș care are o mărime similară.

Pe capitole, însă, o confruntare este posibilă, iar prima dintre ele pleacă de la impresia primară, care ține de estetic.

Aici Capitala pierde lupta fără drept de apel, din moment ce Clujul arată mult, mult mai bine, oricând, la orice oră, și oricât de urâtă ar fi vremea de afară.

Te plimbi, așadar, prin Cluj și înțelegi că ești într-un oraș cu mult stil, cu personalitate, care nu doar că e foarte frumos, neavând niciun fel de egal cu excepția Oradei, ci mai și știe că e frumos, manifestându-se ca atare”, crede jurnalistul Wall Street.

318567925_1500994217041696_2806989892579100216_n.jpg

Bucureștiul mai pierde lupta și la administrația publică, ”prin acest lucru înțelegând tot ce înseamnă transportul public, salubrizarea, iluminatul etc. etc. etc. Pur și simplu nu există nicio comparație, Capitala fiind un loc rușinos din acest punct de vedere, cu excepția notabilă a unor sectoare precum 3 și 4.

Pe de altă parte, aspectul la care Clujul nu performează este acela al modalităților de a-ți petrece timpul liber, mult mai puține și mai lipsite de varietate decât în București.

Cu alte cuvinte, dacă ești o persoană tânără, de până în 25 de ani, în mod clar vei alege Capitala pentru simplul motiv că, locuind în ea, pur și simplu nu poți ține niciodată pasul cu toate lucrurile care se întâmplă, oricât de mult te-ai strădui”, a mai notat acesta.

Jurnalistul crede că Clujul a scăpat de elanul demolator al lui Ceaușescu, care a distrus Bucureștiul.

316298306_3397734923831559_5767535670922768151_n.jpg

Culmea este că aceste influențe se manifestă inclusiv la nivelul comportamentului uman, la nivelul străzii, simplele interacțiuni cu oamenii, fie ei simpli cetățeni sau funcționari publici, fiind pur și simplu de un alt tip - mai respectuoase, mai limpezi, parcă, și deci, în esență, mai dezirabile.

De asemenea, merită adăugată încă o observație, de data aceasta sub aspect psihologic: punând cap la cap tot acest cumul de factori, nu poți să nu înțelegi de ce se simt unii clujeni superiori în raport cu vecinii lor mai îndepărtați din București”.

Toate aceste plusuri duc inevitabil la prețuri mai mari la chirii și apartamente.

78885635_2498845850387142_7298162906451935232_n.jpg

Închei prin a spune că o simplă călătorie la Cluj îți explică de ce sunt prețurile atât de mari, mai ales în ce privește imobiliarele, deși acest aspect nu este pe placul populației, mai ales a celei de vârstă tânără, care își permite tot mai puțin viața în acest oraș.

Iar explicația este foarte, foarte simplă: când stai într-un oraș care arată atât de bine și mai și ești conștient de lucrul ăsta, îți permiți să pui ce preț vrei tu la chirie.

Și nu este o exagerare. Chiar ăsta este fenomenul care se derulează în Cluj sub raportul costului vieții”.

318433750_10160326271469634_3658460631982225854_n.jpg

Foto: Nelu Băgăian, Lucian Nuță, Sandu Mureșan

Comentarii Facebook