Guvernul Ponta este obligat de Curtea de Apel Cluj să facă alegeri anticipate la Cluj

 

Guvernul Ponta este obligat să organizeze alegeri parțiale anticipate pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Cluj, funcție vacantată anul trecut.

 

Instanța de Contencios administrativ ne-a dat azi câștig de cauză la plângerea prin care am chemat în judecată Guvernul României pentru a-l obliga să respecte legile României. În halul acesta a ajuns Victor Ponta să-și dorească menținerea la putere, încât a trebuit obligat prin hotărâre judecătorească să ia în serios legea și să nu-și bată joc de drepturile clujenilor de a alege și de a fi ales.

 

Sentința de azi poate fi atacată cu recurs sau pusă în aplicare. Sper că, în interesul cetățeanului, Guvernul Ponta va avea decența să respecte legea chiar dacă aceasta - după cum a invocat în apărare ”nu prevede pedepse” pentru nerespectarea ei. Profit de ocazie să atrag atenția asupra unor astfel de legi date de dragul de a fi date, care nu prevăd și pedepse pentru cei care le încalcă, generând motiv de abuz. Poate legiutorul le va lua la purecat și le va armoniza cu cerințele”, a precizat Mihai Seplecan, cel care a dat Guvernul în judecată.

 

Am dat în judecată Guvernul Ponta pentru a-l obliga, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 (art. 102 ind. 1, coroborat cu art. 69 alin. 2 și art. 69 alin. 5 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 67/2004), la stabilirea datei de desfășuare și organizarea alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Fiind vorba despre alegeri parțiale generate de o situație prevăzută de Legea administrației publice, respectiv cea privind Statutul aleșilor locali, data desfășurării alegerilor trebuie să se stabilească cu cel puțin 35 de zile înaintea votării (art. 9 din Legea 67/2004). S-a ajuns la situația ca totul să se trateze prin tribunale din cauza faptului că la PSD înfrângerea legii prin tergiversare și forțare este normă de lucru. Reamintesc faptul că există și acțiuni penale împotriva premierului Victor Viorel Ponta, nu numai de contencios administrativ”, a mai spus Seplecan.

Comentarii Facebook