Flota de urgență se modernizează! Clujul primește autospeciale noi, cu dotări moderne. Urmează să fie recepționate alte patru ambulanțe SMURD


Această toamnă marchează un pas important pentru serviciile de urgență din județul Cluj. Prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost livrate primele ambulanțe noi către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, respectiv Serviciul de Ambulanță Județean Cluj. 

Astfel, la nivel național vor fi achiziționate 1.200 de ambulanțe, în urma aprobării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această reușită este rezultatul unei munci susținute la nivel interinstituțional, în care Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și al Prim-ministrului României, au reușit să asigure finanțarea integrală a necesarului de ambulanțe la nivel național. 

Flota de urgență se modernizează! Clujul primește autospeciale noi, cu dotări moderne. Urmează să fie recepționate alte patru ambulanțe SMURD

Până la data de 13 noiembrie 2025, au fost livrate două ambulanțe de tip B și o ambulanță de tip C către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, urmând să fie recepționate, în lunile viitoare, alte patru ambulanțe SMURD, și anume una de tip C și trei de tip B. Totodată, Serviciul de Ambulanță Județean a recepționat șase ambulanțe.  

Ambulanțele dispun de dotări moderne, printre care amintim dispozitivul Corpuls CPR, un sistem automat de compresii toracice, care efectuează masajul cardiac cu o precizie și o constanță imposibil de obținut manual. Dispozitivul menține calitatea resuscitării chiar și în timpul transportului pacientului, crescând șansele de supraviețuire în cazurile de stop cardio-respirator.

Prin această investiție strategică, România face un pas important în direcția consolidării sistemului de urgență, asigurând echipamente moderne și sigure pentru personalul medical și paramedical și un răspuns mai rapid și eficient în sprijinul cetățenilor.


Comentarii Facebook