Vineri 5 Martie

Flagrant la Liviu Dragnea

 

Victor Ponta a dezvăluit că Liviu Dragnea avea oameni la DNA și că i se pregătea un flagrant.

 

Victor Ponta a susţinut că Liviu Dragnea ”avea o comunicare” cu Lucian Papici, în contextul în care a relatat că Florian Coldea şi Liviu Dragnea au discutat şi au căzut de acord ca ”se termină cu dosarul, dacă vine Kovesi”.

 

”Nu îţi fă griji că Codruţa e foarte corectă (i-a spus Florian Coldea lui Liviu Dragnea-n.r.). El, Liviu Dragnea, având o comunicare cu Papici, cu procurorul de caz. (...) Ştiţi de la cazul Vali Preda şi de la ofiţerul de la DNA că Liviu avea nişte oameni în DNA şi comunica şi cu procurorul de caz. Mi-a zis. Eu i-am spus că sunt fost procuror, să nu aud de aşa ceva, de discuţii. Eu nu vreau. Este relevant apropo de episodul octombrie 2013 (...)”, a spus Victor Ponta.

 

Victor Ponta a povestit că lui Liviu Dragnea i se pregătea un flagrant si au mers împreună la K2 pentru a discuta acest aspect.

 

În acel dosar în care Vali Preda a luat şase ani şi ofiţerul de la DNA opt ani, documentele de la DNA erau pentru Liviu Dragnea. Trebuiau să îi facă flagrant în birou la MDRAP. Nu au fost de faţă când s-a anulat flagratul ca să spun aşa. Că a venit cu mine şi ne-am dus direct la K2 (n.red. la vila de protocol K2). Băi, vreţi să îi faceţi flagrant lui Liviu? Erau pentru el, logic, dosarele fotografiate de la TelDrum. Credeţi că bietul Vali Preda, care a dus nişte documente de la TelDrum, de la DNA, la Ministerul Dezvoltării, unde era ministru Dragnea, le-a dus pentru el?”, a spus Ponta, conform Mediafax.

Comentarii Facebook