Emil Boc, despre demisia lui Klaus Iohannis: ,,Trebuie privită ca atare”


Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României, ieri, 10 februarie 2025, urmând să părăsească definitiv această poziție pe data de 12 februarie. 

Emil Boc a vorbit în Parlament despre decizia politicianului, spunând că demisiile nu se comentează și că sunt acte unilaterale de voinţă. Totuși, edilul din Cluj-Napoca a confirmat că această demisie este un proces mai simplu decât o procedură de suspendare care ar fi pus țara într-o situație mai complicată din punct de vedere financiar. 

,,Demisiile nu se comentează. Sunt acte unilaterale de voinţă. Categoric, această demisie era preferabilă unei proceduri de suspendare, care ar fi pus ţara într-o situaţie mult mai complicată şi pe scena internă, şi pe scena internaţională, şi în ceea ce priveşte credibilitatea României. În rest, demisia este un act democratic, face parte din regulile jocului democratic. Trebuie privită ca atare, avem o Constituţie, avem mecanisme în constituţional care să asigure continuitatea vieţii democratice în România. Din această perspectivă, este o soluţie care asigură stabilitatea democratică a ţării”, a declarat Boc, la Parlament, potrivit Agerpres.

Comentarii Facebook