După ce au hibernat peste un an, cârtițele vor fi puse la săpat. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat când intră utilajele sub pământ: „Există și întârzieri”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat oficial că anul acesta „cârtițele” (TBM – Tunnel Boring Machine) vor intra în subteran, marcând un moment esențial pentru proiectul metroului clujean. Declarațiile au fost făcute în contextul unei prezentări a stadiului actual al lucrărilor, unde viceprimarul a explicat ce se întâmplă acum în șantier și care sunt pașii următori.

Cârtițele intră în pământ, în sfârșit! În decembrie 2025 se făcea un an de când au ajuns la Cluj-Napoca și au stat în depozit


„La metrou se lucrează în acest moment la piloții plastici. Sunt piloți fără fier beton, care se realizează special pentru momentul în care va fi lansat TBM-ul, astfel încât să nu fie nevoie să tăiem structura de fier beton. Acești piloți vor fi amplasați la fiecare stație. În prezent, lucrările se desfășoară la puțul de lansare”, a explicat Dan Tarcea.

Potrivit viceprimarului, anul 2026 este anul în care TBM-ul va intra efectiv în subteran. „Anul acesta TBM-ul va intra în subteran. Este un pas extrem de important, pentru că înseamnă că începem să vedem tunelarea propriu-zisă”, a declarat oficialul din Primărie în direct la Ziua LIVE.

În paralel cu lucrările pregătitoare pentru tunel, se lucrează intens și la proiectarea stațiilor de metrou. „Se lucrează la proiectarea stațiilor 2, 3, 4 și 5. În momentul în care TBM-ul intră în subteran, trebuie să existe lucrări pregătite și la stații. Lucrările la stații se fac prin săpătură deschisă, doar tunelul este realizat prin metodă închisă. Fiecare stație este un proiect în sine”, a subliniat Tarcea.

Zona Florești este considerată una dintre cele mai accesibile din punct de vedere tehnic pentru acest tip de lucrări. „Cel puțin în zona Florești, aceste lucrări sunt mai ușor de realizat. Important este ca stațiile să fie funcționale și sincronizate cu avansul TBM-ului”, a mai spus viceprimarul.

Chiar dacă există întârzieri în implementarea proiectului, administrația locală susține că acestea vor fi asumate public, odată ce va fi finalizat calendarul actualizat. „Există și întârzieri, nu le negăm. Așteptăm să primim calendarul întârzierilor și, în momentul în care îl vom avea, îl vom face public. Sunt date publice. Noi suntem cei mai interesați să realizăm acest proiect. Primii care vor deconta nerealizarea lui suntem chiar noi”, a afirmat Dan Tarcea.

Pe șantierul metroului lucrează 141 de persoane, astfel că Dan Tarcea e optimist 


În acest moment, pe șantier lucrează aproximativ 141 de persoane. „Erau 141 de oameni în șantier, care lucrau fie la îngrădiri, fie la relocări de rețele, fie la realizarea piloților plastici. Se lucrează efectiv în mai multe puncte”, a precizat viceprimarul, exprimându-și optimismul privind evoluția proiectului.

Proiectul metroului din Cluj este considerat unul dintre cele mai mari și mai complexe din România, alături de trenul metropolitan, fiind finanțat printr-un contract cu statul român. Autoritățile locale susțin că, în ciuda dificultăților și a întârzierilor, obiectivul rămâne neschimbat: realizarea unei infrastructuri moderne de transport care să reducă traficul și timpul pierdut zilnic de clujeni în aglomerație.

„Sunt optimist. Avem un șantier activ, avem oameni în teren și avem un obiectiv clar: ca metroul să devină realitate. Intrarea TBM-ului în subteran anul acesta este semnalul că proiectul a trecut de faza promisiunilor și intră în faza grea, dar decisivă”, a concluzionat Dan Tarcea.

Comentarii Facebook