Dominic Fritz rămâne fără mandatul de primar. CCR a declarat constituțional amendamentul propus de PSD

Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, rămâne fără mandat după ce Curtea Constiuțională a României a declarat constituțional amendamentul care-l va demite din poziția de edil

Primarul din Timișoara a părut resemnat, după decizia Curții Constituționale din România și acuză anumite jocuri politice în această decizie. Fritz este convins că acest amendament a fost dat special pentru el.

„Art. 15 din Constituție  <<legea dispune numai pentru viitor>> a fost suspendat azi pentru mine. Mâine poate fi suspendat pentru oricine. De azi înainte, orice majoritate parlamentară poate inventa pedepse pentru trecut, croite pe numele unui adversar politic, iar CCR-ul controlat politic le va parafa.”, a transmis Fritz cu direcție către PSD.

Edilul din Banat se aștepta la o altă decizie din partea CCR și este convins că această măsură a fost adoptată la presiunea social-democraților.

În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat. Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea. Nevoia mafiei privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat până într-acolo încât demolează bazele democrației. Un stat de drept care există doar atunci când PSD își dorește, nu mai este stat de drept.”, a mai spus Fritz

Amendamentul PSD prevede ca toți primarii care au fost declarați în conflict de interese să-și piardă mandatul, inclusiv cei găsiți înainte de intrarea în vigoare a legii.

Dominic Fritz se află de șase ani în fruntea municipiului Timișoara, dar ar putea pierde această funcție în următoarele 30 de zile. În 2020, inspectorii de integritate au descoperit că primarul a aprobat un referat de modificare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Mai exact, documentația tehnică a fost realizată de un consilier USR, care l-a împrumutat cu 25.000 de lei pe Fritz în campanie.

Comentarii Facebook