De ce nu acceptă PNL o dezbatere Iohannis - Dăncilă


Dan Motreanu, șeful de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale, a declarat că înainte de turul doi Klaus Iohannis nu va participa la o dezbatere.

Am făcut o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni. Pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că, din punctul nostru de vedere, democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul. Mergem pe întâlniri cu cetățenii. Din momentul când va începe campania vom avea întâlniri cu organizațiile și cetățenii. Vom face și mitinguri. Nu cred că vom avea mitinguri în București. Preferăm mai degrabă mitinguri în județele țării”, a afirmat Dan Motreanu, la finalul întâlnirii liberalilor cu Klaus Iohannis, luni seara la sediul PNL.

Acesta a spus că ”președintele nu se teme de o confruntare. Din punctul nostru de vedere, credem că cei doi candidați sunt bine cunoscuți, au avut funcții executive în ultimii ani în România, activitatea lor, punctele lor de vedere sunt cunoscute și cred că o confruntare nu își are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus”, a răspuns el, întrebat de reporteri dacă șeful statului se teme de o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

Președintele a cerut o mobilizare mai mare față de primul tur al prezidențialelor: ”Din 47 de județe, punând aici și sectoarele Bucureștiului, am câștigat totuși 37. Sperăm că vom câștiga cel puțin 40”, a mai spus Motreanu, care a sesizat ”o mică demobilizare a alegătorilor noștri, având în vedere că domnul Klaus Iohannis se afla într-o poziție foarte bună și din acest motiv mulți dintre alegătorii noștri au spus că lucrurile sunt deja tranșate, ceea ce nu este așa”.

Despre o eventuală dezbatere cu Viorica Dăncilă, Motreanu a precizat că: ”Dezbaterea este și ea o formă a democrației, face parte dintr-o campanie electorală sau nu, sunt foarte multe state unde nu au loc dezbateri între candidați. Punctul nostru de vedere a fost de a-i sugera candidatului nostru să continue același tip de campanie, întâlnirea directă cu cetățenii”.

În concluzie, șeful de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale a afirmat că șeful statului nu vrea dezbatere: ”Nu. Președintele a cerut părerea echipei de campanie și noi ne-am spus punctul de vedere”.

Comentarii Facebook