Daniel Buda, președintele PNL Cluj, mesaj clar după demisia primarului din Huedin, Mircea Moroșan: „Vă mulțumesc pentru zecile de ani petrecuți împreună”
Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a reacționat, după demisia neașteptată a primarului liberal din Huedin, Mircea Moroșan.
Europarlamentarul clujean a precizat că primarul orașului Huedin a fost și va rămâne un reper de performanță în administrația publică.
„Și-a pus amprenta asupra a tot ceea ce a însemnat dezvoltarea orașului Huedin. Vorbim despre un oraș care, aș putea spune, a fost luat de la stadiul de străzi de pământ și adus la un nivel ridicat de civilizație; un oraș care, până mai ieri, se încălzea cu lemne în sobe, iar astăzi beneficiază de o rețea de gaze naturale; un oraș care a dezvoltat un spital în care actul medical este comparabil cu cel din Cluj; un oraș în care învățământul a intrat într-o nouă etapă, în care școlile au fost dezvoltate și modernizate la standarde occidentale”, a spus Buda.
CITEȘTE ȘI: Lovitură dură pentru PNL Cluj! Primarul a decis să-și dea demisia după aproape 20 de ani: „Mandatul a fost câștigat cu dificultate, mi-a dat de gândit”
De asemenea, liderul PNL Cluj a mai afirmat că respectă dreptul fiecăruia de a-și croi propriul drum în viață.
„În același timp, respect pe deplin dreptul fiecăruia de a-și croi propriul drum în viață și sunt convins că domnul primar va rămâne mereu aproape de comunitate, iar ușa domniei sale va fi deschisă tuturor celor care vor dori să înțeleagă cum se construiește o administrație performantă. Vă mulțumim. Și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc personal pentru zecile de ani petrecuți împreună”, a conchis Daniel Buda.
3 Comentarii