Clujeanul Mircea Abrudean, președintele Senatului, mesaj clar după decizia CCR privind pensiile speciale: „Nu ar fi fost posibilă fără Bolojan”
Președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, a declarat că legea pensiilor ocupaționale ale magistraților este constituțională, iar decizia CCR confirmă corectitudinea demersului Guvernul României.
„România face astfel un pas ferm împotriva privilegiilor nejustificate și reuşește să ducă la capăt reforma pensiilor magistraților, cerută cu insistență de societatea românească”, a transmis Abrudean.
De asemenea, șeful Senatului a mai amintit că această hotărâre nu ar fi fost posibilă fără determinarea premierului Ilie Bolojan.
Clujeanul Mircea Abrudean, președintele Senatului, mesaj clar după decizia CCR privind pensiile speciale: „Nu ar fi fost posibilă fără Bolojan”
„Această hotărâre nu ar fi fost posibilă fără determinarea premierului Ilie Bolojan, care a respins soluțiile de compromis și a mers consecvent pe linia reformelor asumate, care ani la rând au fost evitate sau amânate de alte guverne.
Corectăm începând de astăzi un sistem dezechilibrat, împovărător pentru bugetul public și perceput ca privilegiat în raport cu restul contribuabililor. Este un pas important spre o societate bazată pe echitate, responsabilitate bugetară și respect pentru fiecare contribuabil”, a conchis Abrudean.
2 Comentarii