Duminica 17 Noiembrie

Ce promisiune le-a făcut premierul ungar Viktor Orban maghiarilor din Transilvania

 

Premierul Ungariei a spus că guvernul pe care îl conduce va susține cauza etnicilor maghiari din Transilvania.

 

Agenţia MTI relatează că Viktor Orban a participat la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, unde guvernul maghiar a alocat peste 2 milioane de lei.

 

Acolo unde există muncă, voinţă de a acţiona şi unitate, ajutorul nu va întârzia să apară. Suntem mândri că guvernul ungar a avut şansa să sprijine finalizarea acestei biserici”, a spus Orban, conform MTi, citat de Mediafax.

 

Premierul Ungariei a precizat că guvernul de la Budapesta a putut să ajute comunitatea din Floreşti întrucât, din 2014, etnicii maghiari din Bazinul Carpatic au avut şansa să susţină ”o politică naţională transfrontalieră care îşi asumă responsabilitatea pentru toate comunităţile ungare”.

 

Viktor Orban le-a cerut sprijinul cetăţenilor ungari din Transilvania pentru protejarea unităţii comunităţilor şi a pledat pentru susţinere în vederea alegerilor parlamentare din Ungaria din 2018.

 

Noi, ungurii, vom avea un viitor şi vom putea să ne protejăm comunitatea, clădirile şi patrimoniul intelectual doar dacă ne unim. Vom avea un viitor dacă vom crea condiţiile pentru ca voi să puteţi trăi în ţara în care doriţi. Europa occidentală - din neglijenţă sau naivitate - şi-a ascuns simbolurile religioase şi şi-a întors spatele de la cultura proprie, fără să-şi dea seama că, făcând acest lucru, renunţă la propriul viitor”, a mai spus Orban.

 

Premierului Ungariei, Orbán Viktor, a venit la Cluj la invitația Eparhiei Reformate din Ardeal. În 30 Septembrie, Orban a participat la slujbă de la Biserica Reformată Centrală, apoi la festivitate cu ocazia renovării Institutului Protestant Teologic (Piața Avram Iancu nr. 13), iar de la ora 14.00 la inaugurarea Muzeului Reformat din Transilvania (Piața Avram Iancu nr. 14).

 

În 1 Octombrie a avut loc sfințirea bisericii reformate din Florești.

 

Foto: Kiss Gábor

Comentarii Facebook