Cât timp se mai RIDICĂ la Cluj-Napoca mașinile. Citește explicațiile lui Ion Pantelimon, șeful RADP Cluj

 

Directorul RADP Cluj, Ion Pantelimon, a declarat că mașinile se ridică la Cluj-Napoca, cel puțin încă o scurtă perioadă de timp.

 

Cum spunea și promotorul acțiunii, domnul avocat al poporului, ea va intra în vigoare când va apărea în Monitorul Oficial, această ilegalitate a hotărârilor de Consiliu local. Noi până atuni suntem pregătiți pe program de 16 ore pe zi și în caz de nevoie vom interveni la solicitările clujenilor. 

 

Prin OUG din 2003 când s-a promovat Codul Rutier a rămas să se promoveze și regulamentul privind activitatea de ridicări. Prin Hotărârea de Guvern 1391, din 2006, a apărut regulamentul de aplicare a OUG din 2003, dar nu cuprindea dispozițiile cu privire la modul în care se execută măsura ridicării autovehiculelor și tocmai asta a contestat avocatul poporului faptul că nu cuprindea metodica prin care să se aplice.

 

A făcut această contestație la Înalta Curte de Casație și a obținut că este ilegală. Când apare această decizie în Monitorul oficial, de normalitate ar trebui să revenim la 1391 din 2006 și să completăm cu dispozițiile care reglementează modul de aplicare a OUG din 2002.

 

Cineva ar trebui să răspundă că a dormit cu ochii în soare și nu a făcut completările. Din punctul meu de vedere era mai normal să fi determinat pe cei care trebuiau să facă completările de rigoare să le facă și să nu lase această perioadă când se poate întâmpla orice. 

 

În momentul în care s-a tergivesat situația din 2002, în 2006 și suntem în 2015 și nu a apărut aest regulament complet de punere în aplicare a modului cum se ridică mașinile, în acel moment orașele s-au confruntat cu probleme de blocaje de trafic. Atunci, fiecare a acționat prin a-și reglamenta prin hotărâri de consiliu local, care tocmai asta fac, aduc lămuriri cu privire la aplicarea regulamentului: spune că se ocupă poliția locală pentru constatare, aplică codul rutier, și după aceea completează cine prestează etc. Aceste lucruri nu erau prevăzute în Codul rutier”, a explicat Pantelimon. 

 

Directorul RADP Cluj a spus că la Cluj-Napoca va fi păstrat un echipaj de ridicări, pentru cazurile de urgență.

 

Din punctul meu de vedere nu mă afectează pentru că eu rămân un echipaj pentru urgente, iar restul personalului îl redistribui. Vom mai avea 7 oameni la ridicări, iar ceilalți vor face altceva”, a mai spus Pantelimon.

Comentarii Facebook