Care sunt cei 56 de parlamentari care se plâng că există prea multe zile libere în mediul privat? - DOCUMENT


Mai mulți parlamentari reclamă faptul că există prea multe zile libere în fiecare an, lucru care afectează în mod major bugetele mediului de afaceri, ducând chiar la faliment în unele cazuri.

Într-un document distribuit de adevarul.ro, se pot vedea semnăturile a 56 de parlamentari, care se plâng că sunt prea multe zile libere în fiecare an.

„În România, salariații, indiferent de sectorul în care activează angajatorii acestora, beneficiază de 15 zile de sărbătoare legală nelucrătoare”, argumentează aceștia în secțiunea expunerii de motive a documentului, potrivit căreia în anul 2003 erau doar 6 zile, adică de două ori și jumătate mai puțin.

Semnatarii inițiativei legislative arată că, pe lângă aceste zile libere la nivel național, angajații au dreptul și la altele în funcție de anumite evenimente care au loc în familie, fie nașterea sau căsătoria ori decesul vreunei rude apropiate.

Odată cu creșterea numărului de zile libere la care angajații au dreptul, a crescut proporțional și presiunea asupra cheltuielilor cu forța de muncă a firmelor din mediul privat raportat la numărul zilelor productive, susțin inițiatorii.

Măsuri compensatorii pentru angajatori

Aceștia propun ca orice nouă reglementare privind acordarea de zile libere la nivel național să fie însoțită de măsuri compensatorii pentru angajatori, care să-i ajute să suporte mai ușor cheltuielile salariale suplimentare.

„În sectoarele unde procesul de producție sau prestarea de activități nu pot fi întrerupte, angajatorilor li se dublează cheltuielile salariale pentru zilele respective. Eforturile financiare ale unui astfel de operator echivalează pentru un singur angajat al său cu o lună și jumătate de muncă în regim normal.

Considerând că orice prevedere suplimentară privind zilele libere suportate de angajator înseamnă cheltuieli pe seama rezultatelor financiare ale unei întreprinderi și că proliferarea lor ar putea împinge firmele cu situație financiară fragilizată de crizele suprapuse pe care le traversează economia înspre pierderi și faliment, inițiativa legislativă propune ca orice astfel de nouă reglementare să fie însoțită de măsuri compensatorii: suportarea cheltuielilor salariale respective din bugetul consolidat (de ex. Fondul de creanțe salariale, Fondul de asigurări sociale și șomaj) sau compensarea pierderilor angajatorilor prin reducerea unor contribuții obligatorii pe forța de muncă (de ex. contribuția asiguratorie de muncă) aferente zilelor lucrate ori alte deduceri sau facilități”.

Iată care sunt zilele de sărbătoare legală, în care nu se lucrează în acest an

1 și 2 ianuarie, 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza, 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, 1 iunie, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, precum și două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora (cu regimul special de recuperare în cazul în care ar ajunge să aibă liber și în zilele de sărbătoare creștină).

23b216EM by Web Adevarul

Comentarii Facebook