Bogdan Pivariu a găsit soluția pentru a debloca traficul din Florești: „Punem fiecare bucățică de puzzle și peste câțiva ani le vom privi ca pe o amintire”
Traficul rămâne cea mai mare provocare a comunei Florești și a întregii zone metropolitane clujene, susține primarul Bogdan Pivariu, care afirmă că administrația locală lucrează simultan la mai multe proiecte menite să reducă aglomerația de pe cel mai circulat drum din România. Edilul a declarat că problema mobilității trebuie să fie prioritatea principală în gestionarea traficului și a subliniat că lucrările aflate în desfășurare reprezintă doar o parte dintr-un plan mai amplu.
Traficul rămâne cea mai mare provocare a comunei Florești și a întregii zone metropolitane clujene
„Este de departe cea mai mare provocare a Floreștiului, această problemă a traficului, a aglomerației. Mă bucur că marea majoritate conștientizează că mobilitatea este cea care trebuie să primeze în această problemă a gestionării traficului. Este de departe cea mai mare provocare în comunitate și în zona metropolitană”, a declarat primarul.
Potrivit acestuia, Tronsonul 1 al proiectului de modernizare a DN1 va contribui la fluidizarea circulației prin introducerea unei benzi suplimentare dedicate transportului public, a pistelor pentru biciclete și a unor trotuare moderne. „Odată finalizat, va avea bandă în plus pentru autobuze, pistă de biciclete, trotuare și câteva elemente care sunt de natură să înlesnească și să favorizeze traficul”, a explicat Pivariu la ZIUA LIVE.
Edilul a arătat că una dintre modificările importante vizează zona BMW-Metro, unde actualul sens giratoriu va fi relocat sub viitoarea pasarelă, iar trecerea de pietoni de la nivelul carosabilului va fi eliminată. „Nu o să mai oprească banda 1 autobuzele, sensul giratoriu de la BMW dispare și se mută sub pasarelă. Trecerea de pietoni, care pe lângă siguranță, nu va mai opri traficul. Mereu când semaforul era roșu traficul se oprea”, a explicat acesta.
În paralel, Primăria Florești pregătește un proiect pentru realizarea unei benzi suplimentare de circulație între capătul viitoarei centuri și sensul giratoriu din zona Primăriei. Soluția ar permite implementarea unor benzi reversibile, gestionate în funcție de fluxurile de trafic. „Avem noile tehnologii, facem analize inclusiv cu AI și vom avea rapoarte care ne vor arăta exact care sunt intervalele orare care necesită o bandă în plus. În perioadele de aglomerație vor fi două benzi pentru trafic și una dedicată transportului public”, a precizat edilul.
Administrația locală din Florești are în vedere și construirea unui pasaj subteran în zona sensului giratoriu de la intersecția cu strada Eroilor
Pe termen lung, administrația locală are în vedere și construirea unui pasaj subteran în zona sensului giratoriu de la intersecția cu strada Eroilor, proiect care nu este încă inclus în actuala etapă de lucrări. Totodată, Pivariu a anunțat că poartă discuții cu Primăria Gilău și Consiliul Județean Cluj pentru realizarea unui nou drum de legătură între Florești și Gilău. Viitorul traseu ar urma să funcționeze ca o variantă ocolitoare pentru traficul din vestul comunei și să se conecteze la viitorul nod rutier al centurii metropolitane.
„Avem un plan foarte mare. Pas cu pas punem fiecare bucățică de puzzle. Este nevoie de foarte mulți bani, dar sunt convins că peste câțiva ani vom privi toate aceste probleme ca pe o amintire”, a concluzionat primarul.
2 Comentarii