Boc se implică direct în scandalul pornit de Inspectoratul Școlar Județean Cluj: „Solicitările de demisie sunt exagerate”

Emil Boc s-a implicat direct în scandalul izbucnit înainte de noul an școlar și a avut o poziție fermă, de partea Marinelei Marc, după ce USR a solicitat demisia ei din poziția de inspector școlar general al județului Cluj

Reprezentanții USR Cluj i-au cerut demisia Marinelei Marc, după mai multe situații controversate. Cel mai recent episod invocat de USR a este legat de o adresă transmisă unităților de învățământ, în care Inspectoratul ar fi solicitat, într-o formulare considerată imperativă, asigurarea participării unei clase de elevi la o slujbă religioasă. USR Cluj susține că situația a devenit publică, iar ulterior Inspectoratul a revenit asupra mesajului și a precizat că participarea elevilor nu este obligatorie.

Emil Boc o apără pe Marinela Marc

Primarul Municipiului Cluj-Napoca i-a luat apărarea lui Marc și a transmis că solicitările de demitere sunt exagerate în acest moment și nu se pune problema de așa ceva.

Cluj-Napoca: Educația, religia și libertatea de conștiință trebuie să ne unească, nu trebuie să ne dezbine!
<<Unitate în diversitate, nu uniformitate>>
Consider exagerate și disproporționate solicitările de demisie a inspectorului școlar general Marinela Marc în urma situației create în jurul participării elevilor la slujba de Te Deum. Cred că avem nevoie, înainte de toate, de echilibru, respect și bună-credință. Poziția mea este foarte clară: Libertatea religioasă trebuie respectată. Libertatea de conștiință trebuie respectată în egală măsură. Un elev care dorește să participe la un asemenea moment, cu respectarea prevederilor legale, trebuie să fie liber să o facă. Un elev care nu dorește să participe trebuie să fie la fel de liber să nu o facă. Nimeni nu trebuie obligat să creadă. Nimeni nu trebuie împiedicat să creadă
.”, a transmis primarul din Cluj-Napoca.

Edilul a recunoscut însă și faptul că formularea Inspectoratului Școlar Județean Cluj putea să fie mai clară, astfel încât să fie evitată o asemenea polemică.

Formularea din adresa Inspectoratului Școlar putea, într-adevăr, să fie mai clară în ceea ce privește caracterul facultativ al participării. Acest aspect a fost ulterior clarificat public: participarea nu este obligatorie, iar libertatea de conștiință trebuie respectată.
Într-o democrație este firesc să criticăm o formulare administrativă atunci când o considerăm nepotrivită. Este firesc să cerem instituțiilor publice mai multă atenție, precizie și claritate. Dar trebuie să păstrăm simțul proporției.
O formulare nefericită poate fi corectată. O situație insuficient de clară poate fi lămurită. Nu orice greșeală trebuie transformată automat într-un motiv de demisie sau într-o sentință asupra întregii activități profesionale a unui om.
”, a mai adăugat Boc.

Marinela Marc a fost aleasă inspector general școlar al județului Cluj, începând cu data de 15 martie 2020. Ea a mai ocupat și funcția de inspector școlar adjunct al județului Cluj în perioada 2006 – 2012.

Comentarii Facebook