Automatele de bilete ale CTP Cluj sunt cam PRAF. Ce reclamă clujenii! Au dreptate?

 

Foarte multe reclamații ale clujenilor vizează faptul că automatele de bilete și validatoarele biletelor și a cardurilor, amplasate în mijloacele de transport în comun, nu funcționează.

 

Numai în weekend s-au adunat, pe aplicația Primăriei - My Cluj, trei reclamații privind aceste probleme. Sistemul de ticketing din Cluj-Napoca a fost pus cu chiu cu vai în funcțiune, în septembrie 2015, după aproape 5 ani de la primul anunț.

 

Investiția a fost de 26 de milioane de lei, dar sistemul montat are mari probleme, spre deosebire de alte orașe din România, unde lucrurile funcționează normal. 

 

”Automatul de bilete de la statia Avram Iancu nu accepta nici bancnote, nici card”.

 

”Aparatul de la gara o mancat 4 lei si bilet nu am primit. Si nu e prima data”.

 

”Azi 01.04.2017 urcandu-ma pe troleul 3 din piata Mihai viteazu, am incercat sa imi validez cardul CTP de calatorie dar aparatul mi-a aratat mesajul card nevalidat de doua ori. Mentionez ca am avut pe card 4 lei. De la statia nicolae titulescu s-au urcat controlii ctp. Dupa ce dansuri si-a validat legitimatia de cateva ori, la aparatul de pe troleul 176, mi-a spus ca nu mi-am validat cardul si am primit amenda. Mentionez ca dupa utilizarea legitimatiei controlorului am reusit validarea cardului. Consider ca am fost sanctionata pe nedrept datorita unei eroi a sistemului de validare din mijlocul de transport. Ioana Jurca”.

 

Dacă ați întâlnit probleme similare, vă rugăm să vă prezentați cazul la rubrica de comentarii. Pentru a avea un spațiu de dezbatere civilizat, vă rugăm să nu proferați injurii!!!

Comentarii Facebook