Sambata 5 Octombrie

Atenție, șoferi! Sens unic de circulație, instituit pe o stradă din Cluj-Napoca


Primăria Cluj-Napoca a anunțat că, începând de sâmbătă, 7 septembrie, va fi instituit sens unic de circulație pe strada Semenicului din municipiu.

Măsura vizează tronsonul cuprins între străzile Artelor și Aurel Suciu, la coborâre înspre sensul giratoriu de la intersecția cu strada Aurel Suciu și Septimiu Albini.

Începând de sâmbătă, șoferii care vor să ajungă de pe strada Aurel Suciu sau Septimiu Albini pe strada Semenicului, vor folosi următorul traseu pe străzile: Aurel Suciu, Cărbunarilor, Arterlor, Semenicului.

Pe tronsonul mai sus menționat din strada Semenicului a fost lărgit trotuarul de pe partea dreaptă, la urcare și se înființează o trecere de pietoni (la capătul zonei în care strada nu mai are trotuar și pe partea numerelor fără soț).

Urmare a instituirii sensului unic, conducătorii auto care intenționează să ajungă de pe strada Aurel Suciu/ Septimiu Albini pe strada Semenicului sau înspre Piața Fraternității, vor folosi următorul traseu pe următoarele străzi: Aurel Suciu, Cărbunarilor, Arterlor, Semenicului.”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. 


Comentarii Facebook