Atenție, șoferi! Camioane gigant de 90 de tone tranzitează Clujul cu componente eoliene uriașe


Șoferii care circulă prin județul Cluj trebuie să fie atenți în următoarele zile, deoarece două transporturi agabaritice vor traversa zona. Vehiculele transportă componente eoliene de dimensiuni impresionante, iar traficul ar putea fi afectat temporar.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj (DRDP Cluj) a anunțat că, în perioada 4 – 12 martie 2026, două transporturi speciale vor tranzita mai multe drumuri din țară, inclusiv din județul Cluj.

Traseul stabilit pentru transporturile agabaritice este: Nădlac 2 – Ilia – DN1 Lancrăm – DN10 – DN3 – DEX4 – DN1C – Dej – Mica – DN17 – Suceava VO2P – (DN2E) – Iași – Răducăneni – PTF Albița. 

Atenție, șoferi! Camioane gigant de 90 de tone tranzitează Clujul cu componente eoliene uriașe

Camioanele transportă componente eoliene de mari dimensiuni, fiecare transport având o lungime de aproximativ 34 de metri, o lățime de 3,40 metri și o înălțime de 4,30 metri. Masa totală a ansamblului ajunge până la 90 de tone.

Viteza de deplasare a transporturilor va fi adaptată condițiilor de trafic și va respecta prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care stabilesc 70 km/h ca viteză maximă pentru vehiculele cu depășiri de gabarit.

Comentarii Facebook