Alexandru Cordoș, PSD Cluj, taxează dur administrația locală după eșecul de a finanța metroul: ,,O incapacitate a autorităților locale”


PSD Cluj a strâns astăzi primele semnături care susțin candidatura prim-ministrului Marcel Ciolacu la președinție, din județul Cluj.

În cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Cordoș, consilier județean PSD, a vorbit despre susținerea candidaturii șefului PSD, dar și despre proiectul metroului.

„Astăzi am deschis începutul unei campanii de strângere de semnături pentru candidatura la președinția României a lui Marcel Ciolacu. Sloganul este «Calea sigură pentru România». Este un plan de guvernare pentru România, care cuprinde mai multe puncte, printre care: dezvoltare, preocuparea față de diaspora, preocuparea față de aspecte ale vieții sociale, preocuparea pentru tot ceea ce înseamnă bunăstarea României. Mai ales pentru o imagine bună a României și pentru relații cât mai bune în Europa, dar mai ales pentru a fi un jucător important. România trebuie să fie poziționată în lume, acolo unde îi este locul, de aceea acasă, la noi, trebuie să avem o dezvoltare cât mai bună. De aceea «Calea sigură pentru România» cred că este un slogan pentru toți cetățenii”, a declarat Alexandru Cordoș.

Politicianul a continuat prin a spune că Partidul Social Democrat din Cluj îi oferă toată susținerea lui Marcel Ciolacu. Mai mult decât atât, acesta a confirmat că și prim-ministrul a făcut parte și va continua să susțină marile proiecte din județ, precum infrastructura, educația, sănătatea și alte aspecte sociale.

Întrebat despre proiectul metroului din Cluj, Alexandru Cordoș a precizat că: „Proiectul metroului este un proiect care va face bine cetățenilor județului Cluj. De ce zic a județului? Deoarece mă refer la municipiu și la zonele metropolitane. PSD Cluj consideră că nu este prioritatea zero a municipiului Cluj-Napoca, însă susținem toate proiectele. Desigur, momentan vedem o incapacitate a autorităților locale de a gestiona corespunzător acest proiect sau de a găsi acea cale prin care să realizeze investiția, dar și să asigure confortul clujenilor. Sigur, este greu, însă cred că acest proiect a fost manageriat greșit și cu dificultate, până în acest moment."

Comentarii Facebook