Alertă în Cluj din cauza ambroziei! Se cer intervenții urgente în toate localitățile. Amenzile pot ajunge pana la 20.000 de lei


Maria Forna a solicitat tuturor primăriilor din județ să intervină urgent pentru combaterea ambroziei, după creșterea numărului de persoane afectate de alergii severe provocate de această plantă.

Potrivit Prefecturii, tot mai mulți copii și adulți ajung să sufere de rinită, conjunctivită, astm sau dermatită din cauza polenului eliberat în atmosferă de ambrozie.

„Având în vedere că în această perioadă se înregistrează un număr semnificativ de cazuri de copii și adulți afectați de alergii puternice, manifestate prin rinită, conjunctivită, astm și dermatită la ambrozie, doamna prefect Maria Forna a transmis astăzi o adresă tuturor primăriilor din județ”, au transmis reprezentanții instituției.

Autoritățile reamintesc că proprietarii de terenuri, administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă sau sistemelor de irigații au obligația legală să curețe suprafețele infestate prin smulgere, erbicidare sau alte metode specifice, cel târziu până la 30 iunie. 

Alertă în Cluj din cauza ambroziei! Se cer intervenții urgente în toate localitățile. Amenzile pot ajunge pana la 20.000 de lei 

În caz contrar, legea prevede sancțiuni importante. Persoanele fizice riscă amenzi între 1.000 și 5.000 de lei, iar persoanele juridice pot primi sancțiuni între 10.000 și 20.000 de lei.

Prefectura avertizează că autoritățile locale pot interveni direct pentru curățarea terenurilor dacă proprietarii nu respectă avertismentele primite în termen de 15 zile. Costurile lucrărilor vor fi suportate ulterior de proprietari.

Pentru sprijinirea populației, autoritățile au distribuit și ghidul „STOP AMBROZIA!”, realizat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și medici specialiști în alergologie, cu scopul identificării plantei și combaterii efectelor asupra sănătății.

Comentarii Facebook