Duminica 31 Mai

A început turnarea ultimului strat de asfalt pe strada Bună Ziua FOTO


Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că lucrările de modernizare a străzii Bună Ziua au intrat în etapa finală şi vor fi gata mult mai devreme decât termenul de finalizare prevăzut în contract, adică 1 iulie 2020.

A început turnarea stratului de uzură, acum se lucrează la prima bandă și estimăm ca această etapă să fie încheiată până la mijlocul săptămânii viitoare.

De asemenea, urmează să fie realizate următoarele lucrări:

- marcajele rutiere şi a pistelor pentru biciclete

- conexiunile cu străzile adiacente

- sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Trifoiului/Fagului/Măceşului/Bună Ziua

- amenajarea stațiilor de transport în comun.

Conform municipalității, strada va avea 3 benzi de circulație, 2 trotuare, treceri de pietoni suprailuminate, 2 piste de biciclete, 110 arbori, precum și stații de încărcare atât pentru mașini electrice, cât și pentru taxiuri. Valoarea totală a lucrărilor este de 20.004.584,18 lei, cu TVA.


Comentarii Facebook