Povestea unui fost asistent medical căruia doctorii nu i-au mai dat nicio șansă la viață din cauza unei tumori pe creier, dar care a ajuns la 91 de ani

Se prezintă simplu: domnul Alexandru, și este clujean de când se știe. S-a născut într-un sat pitoresc de lângă Cluj cu mulți, prea mulți ani în urmă, spune el. De fapt, era într-o zi friguroasă în care se lăsase un ger năprasnic peste Cluj: 30 ianuarie 1933. Copilăria a trecut, iar în zorii tinereții, la 20 de ani a venit la Cluj plin de speranță și cu dorința specifică oricărui tânăr de a-și face un rost la oraș.

Era visul oricărui copil de la țară: “Eram tânăr, proaspăt sosit de la țară, și nu știam încotro să mă îndrept, dar am reușit să-mi găsesc calea.”

Nu i-a luat, însă, mult până când a reușit să descopere care este drumul lui: să îngrijească bolnavi. Așa că s-a făcut asistent medical la secția de neurologie la unul dintre cele mai vechi spitale din Cluj: Spitalul CFR. Simțea că asta e menirea lui: să ajute bolnavii. Dar cel mai mult îl impresionau și îl uimeau pacienții cei care nu mai primeau nicio șansă din partea medicilor, dar reușeau totuși să supraviețuiască. 

“Îmi plăcea foarte mult să ajut oamenii. Am văzut multe cazuri grave, fără speranță din partea medicilor, dar care au supraviețuit. Atunci nu înțelegeam cum era posibil.”. 

Dar viața bate filmul. Așa că roata s-a întors, iar cel care îngrijea bolnavii, avea acum la rândul lui, nevoie de ajutor. Și era nevoie de un ajutor peste puterilor medicilor, de cel divin. O palmă greu de dus a primit din partea vieții și a fost diagnosticat cu tumoră pe creier. 

“Am fost operat de urgență, a fost o operație foarte complicată. Medicii nu mi-au dat nicio șansă... și iată-mă la 91 de ani. Atunci am înțeles că acolo unde medicii nu mai pot face nimic, Dumnezeu mai poate oferi o șansă.”

Din fericire, domnul Alexandru a reușit să se recupereze și și-a făcut o familie, cu doi copii, dar care au luat drumul străinătății: “Am doi copii, dar au plecat în alte țări... acum sunt singur... și singurătatea e dureroasă.”

Anii au trecut, iar la 61 de ani a decis că este momentul să se pensioneze, întrucât soția lui era grav bolnavă și avea nevoie de ajutor. 

“A stat mult timp la pat, iar eu am avut grijă de ea în fiecare zi. Săraca, s-a stins acum 20 de ani și m-a lăsat singur.”

Pe domnul Alexandru îl puteți întâlni prin centrul Clujului, de cele mai multe ori singur, pierdut în amintirile despre tinerețea demult apusă, pe vrea când avea încă prieteni. Între timp, ”toți prietenii mei au murit. Sunt doar eu și singurătatea este foarte grea. Sunt frumoși cei 91 de ani, dar nu e plăcut să-i petreci singur.”

Sursa FOTO: Facebook