Cluj: Indignare la Salina Turda. Un clujean cu dizabilități acuză că nu a avut voie să intre cu însoțitor: „Ei se uită și la 80 de lei”
Incident revoltător la Salina Turda, din județul Cluj, unul dintre cele mai populare obiective turistice din România: o persoană cu dizabilități acuză că a fost nevoită să parcurgă singură un tunel de 800 de metri, după ce însoțitorului său i s-a interzis accesul
Povestea revoltătoare a fost făcută publică de o altă persoană aflată într-o situație similară, care a trăit pe pielea ei lipsa de empatie și nepăsarea angajaților.
„Tunelul, lung de 800 de m, prima sută de metri este dreaptă, dar restul drumului este foarte denivelat, puțin spus denivelat. Vă dați seama că au lăsat-o singură prin tunel, fără însoțitor, când legea prevede faptul că noi avem nevoie de însoțitor. Oameni buni, în ce țară trăim? Până la urmă s-au uitat la 80 RON, când ei fac mii de lei, zilnic.”, a povestit autorul postării.
Legea prevede clar: persoanele cu dizabilități au dreptul de a fi însoțite, iar organizatorii erau obligați să permită accesul sau chiar să asigure un însoțitor din partea lor, mai ales într-un mediu periculos și greu accesibil.
Revolta a crescut în mediul online, unde tot mai mulți oramni și-au povestesc experiențele umilitoare trăite la Salina Turda.
2 Comentarii
Adultul cu dizabilitate gravă sau accentuată, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate în baza documentelor doveditoare ale condiției fiecăruia dintre aceștia / ale fiecăruia dintre beneficiari
Adultul cu dizabilitate medie sau ușoară beneficiază de bilete de intrare în aceleași condiții ca pentru elevi și studenți, în baza… Citeste mai departe