VIDEO - Nouă gafă prezidențială: „Jackie, ești aici? Unde e?”. Joe Biden s-a adresat, în timpul unui discurs, unei parlamentare decedate
Preşedintele american Joe Biden s-a adresat miercuri, în timpul unui discurs, unei parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din partea presei la conferinţa de presă săptămânală a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, scrie Agerpres.
„Unde e Jackie?”, a întrebat liderul democrat în vârstă de 79 de ani, în timpul unei alocuţiuni consacrate luptei împotriva obezităţii şi insecurităţii alimentare.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care se află aici”, a spus Joe Biden, menţionându-i pe alţi doi legislatori implicaţi în mod special în aceste eforturi, un republican şi un democrat.
Biden a părut să o caute cu privirea în sală pe fosta membră a Camerei reprezentanţilor Jackie Walorski, o politiciană republicană din Indiana care a murit la începutul lui august într-un accident de maşină şi care era foarte angajată în lupta împotriva malnutriţiei.
8 Comentarii