Marti 31 Ianuarie

VIDEO - Momentul în care un meteor spectaculos a luminat cerul. Oamenii s-au speriat atât de tare încât au sunat la poliţie


Un meteor neobișnuit de strălucitor a luminat cerul deasupra Norvegiei sâmbătă seara. Meteorul, numit uenori bolid, din pricina strălucirii sale deosebit de intensă, a putut fi văsut în mare parte din sudul Norvegiei, potrivit BBC. 

Mingea de foc, cauzată de meteorul care s-a aprins la intrarea în atmosfera Terrei, i-a determinat pe norvegienii îngrijorați să anunțe autoritățile. Institutul de Meteorologie din Norvegia a anunțat că meteorul aparține unei ploi de meteori, care are loc an de an în această perioadă a anului și se numește „Tauridele de Nord”. 

Cum se formează „Ploile de stele”

Potrivit news.ro, fenomenul se explică prin faptul că Pământul trece adesea prin regiuni bogate în meteori (resturi din corpuri cerești care intră în contact cu atmosfera planetei noastre dar care nu aterizează, doar intră și ies din atmosfera Terrei). Astfel, pentru câteva ore, în atmosferă vor intra mii și mii de asemenea obiecte, care se aprind, astfel lăsând în urma lor impresia unei dăre de foc. În astfel de momente, avem parte de așa-numitele „Ploi de stele”.

Cele mai importante asemenea momente se produc în aprilie, august, noiembrie și decembrie. În zona României cel mai cunoscut eveniment astral de acest gen este cel al Perseidelor, în perioada de vară (sfârșit de iulie, început de august).


Comentarii Facebook