Duminica 28 Aprilie

Un pasager și-a dat ultima suflare într-un avion WizzAir care ateriza la Timişoara. Ce l-a răpus pe bărbat


Deces la bordul unui avion WizzAir, care efectua o cursă Valencia - Timişoara, după ce un pasager a început să acuze, brusc, o stare de rău pronunţată. Bărbatul în vârstă de 78 de ani a murit, cel mai probabil, în urma unui infarct. Personalul de la bordul aeronavei i-a acordat primul ajutor, fără succes însă. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Unui pasager i s-a făcut brusc rău, joi, 26 ianuarie, în timpul procedurii de aterizare a avionului WizzAir care opera pe ruta Valencia (Spania) - Timişoara. Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, ar fi suferit un infarct, iar primul ajutor i-a fost acordat de către personalul de bord. Totodată, a fost alertat serviciul de urgenţă, astfel că un echipaj SMURD a intervenit rapid la sosirea avionului pe Aeroportul Timişoara, în jurul orei 12:30.

Un pasager și-a dat ultima suflare într-un avion WizzAir care ateriza la Timişoara

Medicii au încercat să-l resusciteze pe bărbatul aflat în stop cardio-respirator, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta n-a mai putut fi salvat. Trupul neînsufleţit va fi preluat de medicii legişti, iar poliţiştii au inceput cercetările pentru a stabili cu precizie cum a murit bărbatul.


Comentarii Facebook